martie 13, 20111 year ago
Patru angajaţi ai Spitalului Municipal Fălticeni, bănuiţi de conducere că au consumat alcool în timpul programului de lucru, au fost testaţi la iniţiativa managerului unităţii sanitare, Mircea Lupu, care a dorit să ştie cu certitudine dacă subordonaţii săi au călcat sau nu strâmb.
Dacă suspiciunile se vor confirma, salariaţii şi-ar putea pierde locul de muncă, însă în cazul în care se va dovedi că bănuielile au fost neîntemeiate, ei vor primi public scuze din partea directorului.
Read more